Moștenirea toplițeană-Toplița Heritage este un demers editorial realizat în 2021 în cadrul Proiectului „Toplița Heritage”, inițiat de biblioteca Municipală „George Sbârcea” Toplița, finanțat de Secretariatul General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară. Cei care sunt in spatele acestui proiect sunt chiar colectivul bibliotecii: Lazăr Viorica, Țifrea Doina Ecaterina, Pașcan Aurora, Ujică Aurica, Georgeta Lung,

Se dorește valorificarea  fotografiilor mai vechi de 35 de ani, culese în format digital din comunitatea toplițeană, fără a se limita strict la considerente de apartenență la acest areal geografic. Circa 30 de donatori, a căror ideintitate le-o vețti descoperi singuri, au venit cu bucurie în sprijinul proiectului demarat de colectivul bibliotecii și pe această ocazie le mulțumim.

Așa cum bine știți, orice proiect deține mai multe componente iar unul din cele mai importante este viziunea de la care pornești. În acest sens ne-am propus să aducem în prim plan istoria locală, și nu orice fel de istorie (cum ar fi cea furnizată de datele istorice, sau de obiecte mărturisitoare), ci una care să înglobeze cât mai multe cuvinte dintr-o dată (1000 dacă s-ar putea), așa cum doar fotografiile o pot face.

Comparativ cu vremurile pe care le trăim astăzi, ne putem lesne da seama că modul în care se raportau înaintașii noștri la arta fotografică este unul deosebit de simplu, nealterat, nemediat. Pentru cei din trecut realizarea unei fotografii era un eveniment în sine.

Cu toate acestea nu aspectul de eveniment ne-a interesat pe noi, ci aspectele care transgresează primului plan.

Fotografiile vechi sunt și vor fi dovezi și mărturii despre amintirile și poveștile vieții, ale culturii, cu toate considerentele ce decurg din conviețuierea într-o comunitate.

Includem aici în primul rând frumusețea și curățenia spirituală a locuitorilor de pe aceste melaguri, ritualurile străvechi ale omului și ale organizării vieții sale, ingeniozitatea, morala, toleranța (poate uneori chiar intoleranță, rezultat al unei educații severe), ritualul arhaic al gesturilor (triumfale, simple, disimulate), teatralitatea față-n față cu judecata lumii sau chiar limbajul trupului aflat în luptă cu nesigurnața etc.

Mai întâi remarcăm raportarea la tradiția strămoșească pe care au moștenit-o oamenii locului, și pe care o continuă cu real atașament. Vom fi atenți și vom reflecta în această privință la felul oamenilor de a se purta, la felul de a-și organiza și îndeplini îndatoririle cotidiene, la felul de a se îmbrăca, la felul de a-și manifesta bucuria sau tristețea etc.

În aceste locuri fotografiate avem de-a face cu un areal de munte carpatic, transilvănean, un spațiu preponderent rural, împădurit cu brazi falnici. Spațiul de desfășurare al cadrelor își are nucleul în Toplița (județul Harghita), localitate aflată în nordul Depresiunii Giurgeului, în vecinătatea munților Călimani, care a fost, pe rând, sat, comună și mai apoi oraș, iar datorită faptului că localizarea este una care face legătură între satele din Moldova cu cele din Ardeal, în fotografii remarcăm faptul că în trecut se purta costumul popular  zi de zi, la muncă, iar la sărbători un timp îndelungat până în anii ´60.

Axa temporală a fotografiilor cuprinde începutul secolului 20 și se încheie cu anii 80, având ca reper revoluția din 1989.

În multe din fotografiile prezente pe site locuitorii zonei poartă cămașa albă croită simplu din pânză de bumbac, cusută cu mai toate culorile de femei și fete exclusiv în zilele de lucru, decorată cu mai toate formele, țesută cu mai toate firele care erau și ele vopsite și chiar produse tot în casă. 

Broderia veșmintelor ne arată că avem de-a face cu o zonă de tranziție. Dominante la costumul românilor a fost însă cusătura cu fir negru a unei multitudini de forme geometrice, realizarea acesteia denotând la cele care au realizat-o un gust estetic deosebit precum și disponibilitatea de a depune eforturi pentru a avea o ținută cât mai aleasă. Aceste forme stilizate prezente pe cămășile populare sunt inspirate din vegetația de munte și de multe ori le regăsim chiar și pe alte articole purtate cu mândrie în zonă, cum ar fi bonda nemțeană. Alte elemente de vestimentație întâlnite în zonă sunt impresionant de simple: ițarii țesuți din fire de lână toarsă, catrința provenită pe aceeași filieră moldovenească, țesută în două ițe rezistente (de lână sau chiar cânepă), cușma valahă de blană neagră de miel, marame înflorate, cojocul, opincile înșiretate în viță de piele. La locuitorii de origine maghiară întâlnim fuste largi și încrețite țesute în dungi  pe verticală în culorile roși și negru, bluze albe din  bumbac având mâneci cu volănașe brodate cu colțuri decorative festonate, ilice din catifea neagră sau roșie etc.

Peste ani, pe nesimțite, și-au făcut apariția pantofii de piele, paltonul, costumul clasic, cămașa scrobită, rochia înflorată etc…toate cu cu iz de sărbătoare purtate duminica sau în oricare zi de sărbătoare.

Pe lângă aceste tradiții vestimentare vom aprecia și modul de a-și realiza și decora locuințele, căci putem vedea în fotografiile expuse interioare dichisite, aerisite, fără aglomerări de obiecte. Cu timpul s-a ajuns și la un fenomen de khitch, nu neapărat din cauză că nu exista prea multă preocupare pentru un stil, ci datorită faptului că familia se depărtase de vatra străveche a satului. Astfel, o dată cu trecerea timpului casele au fost amenajate după posibilități, chiar dacă nu dovedeau un aspect prea ergonomic, totuși revelau destulă grijă pentru confortul minim.

O altă sferă pe care trebuie să o cuprindem în raza noastră vizuală este organizarea gospodărească. Ne referim aici mai mult la pregătirea și păstrarea nutrețului pentru animale (munca la fân), dar de mare importanță este și cămara care trebuia să fie la începutul iernii plină. Aceasta, după obiceiurile locului se umplea vara și toamna cu legume și tot soiul de alimente produse-n casă  prin conservare (dulcețuri, murături, carne și slănină afumată, caș și alte produse din lapte, mirodenii uscate la umbră etc). Multe din activitățile cotidiene ale locuitorilor acestei zone includ aceste nelipsite pregătiri necesare omului pentru a trece cu bine prin iarnă.

Deoarece avem de-a face cu o zonă de trashumanță, o bună parte din preocupările cotidiene de altă dată (dar nu numai) reflectate uneori în fotografiile vechi (dacă este să ne gândim de unde veneau sau unde se duceau protagoniștii din imagini),  oglindesc aceste două ocupații: cultivarea pământului sau creșterea animalelor. Stânile, strungile care existau și încă mai există în zona noastră unde sunt păstorite oile și vacile și unde se produceau cantități mari de caș stau mărturie pentru milenara ocupație. Avem aici ocazia să medităm asupra uneltelor folosite pentru toate aceste munci, dar și asupra modului de organizare a vieții în funcție de anotimpuri.

Dacă fotografiile nu descriu mai nimic despre munca pe ogor, iar veșmintele nu ilustrează o zi cu specific de sărbătoare (a iernii, a primăverii, a verii, a toamnei, a familiei, a bisericii sau a vreunei realizări din comunitate) atunci poate aflăm ceva despre o grea și riscantă ocupație pe care o aveau bărbații, aceea de plutaș pe Mureș. Astfel, una din îndeletnicirile specifice ale locuitorilor zonei era plutăritul. Specificul natural, necesitatea de a asigura cele necesare familiei, de a-și da pruncii la școli, condițiile istorice, oportunitățile de a face comerț cu lemn etc, convergeau spre practicarea acestei ocupații dificile. Nu vom uita să menționăm o altă zonă a vieții, una limitrofă, care a adus multă durere familiilor: participarea bărbaților la serviciul militar. Câteva fotografii prezente în pe site vorbesc în acest sens despre disciplina și greutățile pe care le impunea armata. De asemenea unele fotografii cuprind și elemente care denotă diverse alte meserii importante.

De asemenea, mai presus decât casele, strungile, pășunile, dealurile cultivate și curțile pline cu cele necesare activitățiilor gospodărești a omului, atât de frumos surprinse în fotografii, se înalță demne chipurile (preocupate ori senine) ale oamenilor.

Cu nimic mai prejos decât cele mai impozante tablouri, imortalizate în momente cheie din viața omului, portretele (de familie sau individuale), ne aduc în vizor trăsături stări și emoții conturate de cutele umbrelor și zonele luminate, mângâiate de soare și alintate de vântul tare de munte. Aceste tablouri, în special cele cu miri, au izvorât în case multă lumină, concurând cu icoanele sfinte și cu ferestrele către soare.

Stârnind un deosebit interes, un domeniu surprins în multe din aceste fotografii, este educația spirituală, și ne referim aici la credință și școală. În vechime școala se făcea prin grija bisericii, dar odată cu apariția școlilor de stat educația a căpătat, după modelele țărilor mai civilizate, grație eforturilor unor mari gânditori și pedagogi, o existență de sine stătătoare.

În ciuda vitregiilor de tot felul, a refugierilor, a situației sociale precare, impusă de crize și tranziții, școala și biserica au avut întotdeauna un loc central în conștiința locuitorilor. Regăsim în unele fotografii numeroase evenimente de referință pentru viața omului precum: începerea unui nou an școlar, sfâșitul acestuia, serbările ocazionate de Săbătoarea Nașterii Domnului sau de Sfintele Paști, nunta, botezul, înmormântarea, priveghiul, parastasul, inaugurarea vreunui edificiu etc.  

Toate aceste evenimente pline de entuziasm și emoții denotă o solemnitate unică,  participarea afectivă a celor fotografiați, în acord cu ocazia serbată, relevă o trăire deplină a momentului, materializându-se în poveste, zâmbet și deosebită seninătate.

Lucrarea oferă o panoplie bogată de portrete individuale sau de familie cu copii, tineri, părinți, bunici, mătuși, frați. De fapt, cele multe din poze vorbesc despre persoane care au făcut sau fac parte din familie, mai rar însă și despre prieteni ori vecini. Ne bucurăm să avem în paginile noastre fotografiile cele mai emoționante care au cules în timp zâmbete, aprecieri dar cu siguranță și lacrimi. De aceea privitorul poate se va simți obligat să se acordeze la un filonul spiritual ivit la întâlnirea cu deșertăciunea vieții și drept consecință va trata ficare pagină cu intensă pioșenie.

Obiectivele pe care mizează această pagină www.mostenireatopliteana.ro sunt lesne de ghicit:  o mai mare atenție mai mare asupra faptelor trecutului, căci trebuie să fim conștienți că nu vom putea ști niciodată încotro ne îndreptăm dacă nu aflăm cu adevărat cine suntem.

Artistul contemporan Alӳs Francis realiza în 2004 o lucrare cu titlul The green line- Linia verde. În lucrare este vorba de o linie verde care nu e așezată tranversal pe drum, un drum care este localizat la limita unei granițe de stat, ci „plantată”  pe mijlocul drumului, pe toată lungimea nesfârșită a cestuia, indicând o bună cale de urmat pentru fiecare persoană. O astfel de linie verde trebuie să avem în vedere și noi în domeniul despre care vorbim.

          www.mostenireatopliteana.ro ia în primire un drum neîntrerupt dinspre trecut spre prezent și viitor și trasează o linie verde similară care va creea legături și continuitate, și va deschide drumuri mai trainice către viitor. Nicidecum să nu lăsăm ca aceste fotografii, obiecte și alte valori etnografice să fie uitate, considerate separat, plasate în sertare împărțite după diverse criterii și care țin oamenii blocați în mentalități nechestionate și închistate.

Dacă vom reuși să conștientizăm rolul pe care–l avem cu toții astăzi, atunci nu va fi lăsat pradă uitării ceea ce a fost odată viu, doar fiindcă acum este vechi.

Website-ul Moștenirii Toplițene a fost realizat cu sprijinul Black Design (www.black-design.ro), o echipă care a dat dovadă de mult profesionalism și cărora le mulțumim pe această cale.